În categoria activelor amortizabile se includ: activele necorporale si activele corporale.
Activele necorporale sunt active identificabile nemonetare, fără suport corporal, care sunt deţinute pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri şi servicii, pentru locaţie la terti sau în scopuri administrative. Întreprinderile trebuie să recunoască un activ necorporal, dacă şi numai dacă acesta îndeplineste criteriile de recunoaştere ale activelor şi anume:
a) Să existe probabilitatea ca respectivele imobilizări să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere ;
b) Să poată fi măsurte în mod credibil.
În structura imobilizărilor necorporale amortizabile sunt incluse:
a) Cheltuielile de constituire cuprind cheltuielile cu înfiintarea, dezvoltarea şi fuziunea întreprinderii numai când reglementările permit imobilizarea acestora. Amortizarea acestor active se realizează sistematic pe parcursul unei perioade de maxim 5 ani.
b) Cheltuielile de dezvoltare sunt reprezentate de costurile efectuate pentru realizarea unor obiective strict individuale, a căror fezabilitate tehnologică a fost demonstrată şi care vor fi utilizate în întreprindere sau comercializate. Aceste cheltuieli se amortizează sistematic pe durata utilă de viaţă sau pe durata contractului,după caz.
c) Concesiunile primite se reflectă ca imobilizări necorporale atunci când contractul de concesiune stabileşte o durată şi o valoare determinată pentru concesiune. Amortizarea concesiunii urmează a fi înregistrată pe durata de folosire a acesteia, stabilită potrivit contractului. În cazul în care contractul prevede plata unei chirii, şi nu o valoarea amortizabilă, în contabilitatea entităţii care primeşte concesiunea se reflectă cheltuiala reprezentând chiria,fără recunoaşterea unei imobilizări necorporale.
d) Alte imobilizări necorporale (Ex: programele informatice create de întreprindere sau achiziţionate de la terţi în scopul utilizării pentru nevoile proprii, etc.). Amortizarea acestor active se realizează în funcţie de durata probabilă de utilizare, care nu poate depăşii o perioadă de 5 ani (spre deosebire de 3 ani prevăzuţi de reglementările fiscale);
e) Fondul comercial este recunoscut ca activ necorporal atunci când rezultă din achiziţia unei alte întreprinderi al cărei cost de achiziţie este superior valorii de piaţă a activelor nete dobândite (active dobândite mai puţin datoriile preluate). Cauza existenţei fondului comercial o constituie existenţa unor elemente necorporale generate de întreprindere care nu sunt recunoscute distinct în contabilitate (reputaţia, clientela, vadul comercial, firma etc.)Fondul comercial se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de maximum cinci ani.
Activele corporale sunt acele active deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, în scopuri administrative sau pentru a fi date în locaţie terţilor, active care vor fi utilizate pe parcursul mai multor exerciţii financiare. Acestea trebuie să fie utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an şi să aiba o valoare mai mare decât limita minimă stabilită de lege (în prezent 1.800 ron).
Contabilitatea mijloacelor fixe se ţine pe următoarele categorii:
- construcţii;
- maşini, utilaje şi instalaţii de lucru;
- aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare;
- mijloace de transport;
- animale şi plantaţii;
- mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale;
Sunt asimilate mijloacelor fixe şi se supun amortizării urmatoarele:
a) investiţiile efectuate la mijloace fixe luate cu chirie;
b) capacităţile puse în funcţiune parţial, pentru care s-au întocmit formele de înregistrare ca mijloace fixe;
c) investiţii de descoperire în vederea valorificării de substanţe minerale utile, de cărbune şi alte zăcăminte, etc.
d) investiţii de efectuat la mijloacele fixe pentru îmbunătăţirea parametrilor tehnici iniţiali, în scopul modernizării acestora şi care majorează valoare de intrare a mijloacelor fixe;
Cheltuieli efectuate la mijloace fixe în scopul modernizării acestora trebuie să aibă următoarele efecte:
Ø să îmbunătăţească efectiv performanţele mijloacelor fixe faţă de parametrii funcţionali stabiliţi anterior;
Ø să asigure obţinerea de venituri suplimentare faţă de cele realizate cu mijloace fixe iniţiale;
În contabilitatea analitică, terenurile pot fi evidenţiate pe următoarele grupe: terenuri agricole şi silvice, terenuri fără construcţii, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcţii şi altele. Terenurile se înregistrează în contabilitate la intrarea în patrimoniu, la valoare stabilită potrivit legii, în funcţie de clasele de fertilitate, suprafaţă, amplasarea acestora şi alte criterii, la costul de achiziţie sau valoarea de aport. Terenurile nu sunt supuse amortizării.
Investiţiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, bălţilor, iazurilor, terenurilor şi altor lucrări similare sunt supuse amortizări.
Amortizarea imobilizărilor corporale concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se calculează şi se înregistrează în contabilitate de către entitatea care le are în proprietate.
Amortizarea activelor imobilizate depinde de trei factori: valoarea de amortizat, durata de amortizare şi metoda de amortizare.
Amortizarea se stabilieşte prin aplicarea cotei de amortizare asupra valorii amortizabile a imobilizărilor corporale. Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcţiune a acestora şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor de utilizare economică şi condiţiilor de utilizare a acestora.
Valoarea de amortizat a unui activ imobilizat supus amortizării este valoarea contabilă de intrare (costul istoric sau valoarea substituită costului istoric în situaţiile financiare), din care se scade valoarea reziduală estimată. Valoarea reziduală poate fi nesemnificativă, caz în care nu va fi luată în calcul la determinarea valorii amortizabile.
Valoarea reziduală a unui activ se estimează la data achiziţiei acestuia sau la data reevaluării sale ulterioare, în funcţie de valoarea reziduală a unor active similare, dar care au ajuns la sfârşitul duratei de viaţă şi care au fost exploatate în aceleaşi condiţii ca şi activul în cauză.
În baza IAS 16 Imobilizări corporale, valoarea reziduală a unui activ corporal imobilizat reprezintă valoara netă pe care o întrepridere estimează că o va obţine pentru un activ la sfârşitul duratei de viaţă utilă a acestuia, după deducerea prealabilă a costurilor de cesiune previzionate.
Valoarea amortizabilă a unui activ corporal supus amortizării trebuie alocată fiecărei perioade contabile, în mod sistematic, pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului respectiv.
Reglementările conforme cu directivele euorpene definesc durata de viaţă utilă (economică) fiind:
a) Perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate.
b) Numărul unităţilor produse sau a unor unităţi similare ce se estimează că vor fi obţinute de entitate prin folosirea activului respectiv
Duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe sunt prevăzute în Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a activelor fixe. Acest catalog oferă posibilitatea alegerii duratei normale de funcţionare, dintre nişte limite clar stabilite.
Odată stabilită durata normală de funcţionare pentru un mijloc fix, aceasta nu se mai poate modifica, rămânând fixă până la recuperarea integrală a valorii de intrare sau până la scoaterea din uz a acestuia.
Valoarea amortizabilă este egală după caz:
a) diferenţa dintre valoarea contabilă iniţială şi valoarea reziduală (tratamentul de bază)
b) diferenţa dintre valoarea reevaluată şi valoarea reziduală (tratamentul alternativ)
Dacă valoarea reziduală este negativă, cum ar fi cazul unui aciv poluant, valoarea amortizabilă va fi mai mare decât costul de achiziţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu