RISCUL DE ŢARĂ

      Piaţa financiară este extrem de volatilă datorită influenţei unui număr mare  e factori obiectivi şi subiectivi. Din această cauză, în lupta lor pentru maximizarea profitului, instituţiile de credit se confruntă în permanenţă cu tot felul de riscuri.

      În literatură juridică se insistă asupra necesităţii delimitării situaţiilor de risc de cele care intră în domeniul răspunderii contractuale; culpa exclude riscul care rămâne localizat în sfera evenimentelor aflate în afara posibilităţilor de influenţare a partenerilor contractuali. Această accepţiune limitează sfera riscurilor la aceste evenimente, fenomene implacabile şi exterioare tranzacţiei; ea nu include pierderile cauzate unui partener de conduită culpabilă a celuilalt, în speţă ceea ce este cunoscut sub denumirea de „risc de neplată”.

      Ca urmare în acest sens, riscurile reprezintă consecinţele patrimoniale ale neexecutării sau executării tardive sau necorespunzătoare a unei obligaţii dintr-un contract comercial pentru care creditorul prejudiciat nu poate trage la răspundere pe debitor.

      În general, riscul poate fi definit ca fiind o întâmplare a cărei producere are o consecinţă nefavorabilă asupra subiectului/agentului economic. Riscul reprezintă posibilitatea de nerealizare a câştigului scontat sau de apariţie a unei pierderi în tranzacţiile economice, ca urmare a producerii unor evenimente sau fenomene cu impact negativ asupra afacerilor societăţii comerciale/operatorului.

      Riscul poate avea o influenţă considerabilă asupra unei instituţii de credit atât o influenţă care se resimte în pierderile directe înregistrate, cât şi o influenţă  a căror efecte se resimt asupra clienţilor, personalului, partenerilor de afaceri şi  chiar asupra autorităţii băncii.

      Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confruntă băncile în realizarea operaţiunilor curente şi nu numai riscurile specifice activităţii bancare clasice.

      În general, riscul bancar reprezintă gradul de pierdere suferit de o bancă în cazul în care cealaltă parte contractuală (clientul acesteia) falimentează fără să poată să-şi achite obligaţiile faţă de bancă.

      Pierderile înregistrate de bănci apar datorită împrumuturilor  excesive acordate unor clienţi sau datorită angajării excesive în activităţi speculative apărând din expunerea unor cursuri valutare ridicate sau stabilirea necorespunzătoare a scadenţei şi a ratei dobânzii, expuneri generate fie de decizii tehnice necorespunzătoare apărute în schimburile de piaţă sau rezultatele unei tehnici a conducerii bancare neadecvate.

      În aceste condiţii de accentuare a instabilităţii, reacţia băncii faţă de fenomenele conjuncturale trebuie să se manifeste, pe de o parte prin creşterea preocupărilor pentru studierea acestora şi previzionarea evoluţiei variabilelor pieţei şi, pe de altă parte, prin aşa numitul management al riscului.

      Este obligatoriu ca strategia unei bănci care se respectă, să includă programe şi proceduri privind managementul riscurilor bancare în vederea minimizării probabilităţii ca riscurile să afecteze expunerea potenţială a băncii.

            In sens larg, riscul de tara exprima probabilitatea pierderilor financiare in afacerile internationale, pierderi generate de unele evenimente macroeconomice si/sau politice din tara analizata.

            Conceptul de risc de tara este legat de alte doua notiuni: riscul suveran si riscul de transfer. Riscurile legate de datoria externa publica sau public garantate sunt incuse in cadrul riscului suveran. El exprima probabilitatea ca un stat suveran, la un anumit moment, sa nu poata sau sa nu doreasca sa isi onoreze angajamentele externe, din cauze aflate sub controlul autoritatilor statale. Riscul suveran depinde de performantele economice si de schimbarile de tara.

            Riscul de transfer exprima posibilitatea ca si in conditiile in care proiectul (finantat din imprumuturi externe) ar genera fluxuri banesti in moneda locala acoperitoare pentru stingerea obligatiilor, guvernul sa nu aiba mijloacele valutare pentru a efectua schimbul valutar in vederea  rambursarii datoriei fata de creditorul extern.

            Evenimentele care, de regula influenteaza riscul de tara sunt de natura:

            -politica: razboi, ocupatie  militara straina, revolte cu substrat ideologic, dezordine care are la origine revendicari teritoriale, conflicte de interese legate de polarizarea politica regionala;

            -sociala: razboi civil, revolte si dezordini provocate de diferente etnice, sindicalism militant, divizari religioase, contradictii intre anumite clase sociale.

            -economice: diminuarea cresterii produsului intern brut timp indelungat, cresterea ratei inflatiei, deprecierea considerabila a monedei nationale.

            Natura evenimentelor economice sociale si politice pune in evidenta existenta riscului social si riscului politic in calitate de componente ale riscului de tara.

            Riscul politic reprezinta probabilitatea ca un stat suveran sa nu isi onoreze angajamentele ce decurg din imprumuturile internationale din motive politice. Acestea imbraca forme variate, cum ar fi: razboaie, ocupatii militare straine, lovituri de stat.

            Riscul social reprezinta expunerea la pierderi in tranzactiile internationale cauzate de evenimente sociale (revolte, divizari religioase, sindicalism militant)

            Riscul economic reprezinta expunerea la pierderi in tranzactiile internationale cauzate de evenimente economice (reducerea incasarilor din export, cresterea brusca a importurilor, restrictii de ordin valutar)

Importanta analizei riscului de tara

            Pierderile inregistrate ca urmare a materializarii riscului de tara sunt percepute ca diferenta intre veniturile preconizate a fi realizate si veniturile efectiv realizate in urma derularii afacerilor supuse riscului de tara.

            Aceste pierderi pot fi:

            -pierderi de oportunitati generate de blocarea profiturilor realizate de plasamente;

            -costuri suplimentare ocazionate de adoptarea unor strategii de diminuare sau de evitare a efectelor negative generate de materializarea riscurilor;

            -pierderi totale reale reprezentate de volumul capitalul investit ce nu mai poate fi recuperat din tara gazda

            Analiza riscului de tara presupune o evaluare a premiselor care stau la baza modificarilor din mediul intern sau extern. Fara o cunoastere deplina a situatiei economice si politice din tara gazda nu se poate anticipa care va fi reactia economiei acestei tari la schimbarile bruste intervenite la nivel mondial.

            Cunoasterea si intelegerea riscului de tara este importanta din urmatorul aspect: riscul de tara este un concept multidimensional care poate fi exprimat intotdeauna printr-o cifra. Riscul de tara reprezinta o notiune agregata care ofera o imagine sintetica asupra gradului de risc la care este expusa o afacere; nivelul riscului nu este acelasi pentru fiecare din componentele sale, caci rscul de tara poate, in mod agregat sa se situeze la un nivel acceptabil, dar una sau mai multe componente ale sale putand avea un nivel extem de ridicat.

Globalizarea si riscul de tara

            Globalizarea, un termen cu acceptiuni diferite si controversate, reprezinta in mediul economic o internationalizare a afacerilor, tendinta naturala a firmelor de a cauta atat diversificarea activitatilor ca profil cat si extinderea geografica a afacerilor. Evident orice firma aflata in expansiune geografica este interesata sa reduca riscurile de operare in teritorii straine si sa valorifice la maxim oportunitatile de operare pe diferite piete in vederea majorarii excedentelor de exploatare. Prin internationalizarea activitatii, firmele pot produce cu cheltuieli mai reduse (costuri de manopera, de transport, taxe vamale) prin delocalizarea productiei. Procesul de internationalizare este reciproc avantajos atat pentru tara de localizare cat si pentru investitori.

            Globalizarea activitatilor economice induce dificultati suplimentare in optiunea firmelor pentru diferitele variante strategice de expansiune.

            Selectarea variantelor de penetrare pe piete externe se face judecand avantajele si costurile diferitelor alternative astfel incat agentii sa poata fi grupati in:

            -“cautatori de active stategice”, procedeu aplicat de firme puternice, cu atitudine de piata agresiva, aflate in expansiune;

            -“cautatori de factori de productie”, in sensul ca firmele se internationalizeaza cu scopul identificarii de resurse naturale umane la costuri reduse fata de tara de origine.

            -“cautatori de profit”, categorie ce include firmele care se internationalizeaza cu scopul localizarii in zonele geografice gazda ce pot produce o masa mai mare a profitului prin diminuarea riscurilor potentiale.

            Marile firme participante la procesul globalizarii, isi extind treptat activitatea de la nivelul pietei interne, catre cea externa in mod treptat, nu doar ca o activitate ce diminueaza stocurile ci si ca una care in mod sistematic promoveaza extensia activitatii.

           

Factorii de risc de natura macroeconomica

            Principalii factori sunt

            -Politica macroeconomica, implica masurile si reperele pe care le stabileste statul si guvernul pentru mersul economiei. Impactul masurilor macroeconomice difera in functie de tipul de tara. De pilda in tarile in curs de dezvoltare, masurile macroeconomice au un impact mult mai rapid si mai puternic decat in tarile dezvoltate (de exemplu: modificarile cursului de schimb sau ale politicii monetare conduc la schimbarea mult mai rapida a preturilor intr-un mediu inflationist comparativ cu unul ninflationist sau cu un nivel al inflatiei mai scazut; o modificare a cursului de schimb indreptata pentru combaterea inflatiei poate conduce rapid la cresterea importurilor si scaderea exporturilor si implicit la inrautatirea soldului balantei comerciale si de plati externe).

            Strategia comerciala vizeaza masurile referitoare la administrarea situatiei comerciale in relatiile economice internationale pentru substituirea importurilor si promovarea exporturilor. Substituirea importurilor presupune politici vamale tarifare, si netarifare asupra produselor de import care se considera ca se pot realiza si pe piata interna. Politicile de promovare a exporturilor accentueaza cresterea exporturilor care de obicei se realizeaza prin mentinerea unui curs de schimb competitiv si/sau prin acordarea de subventii pentru export.

            -Rolul si implicarea statului in economie. Remodelat sau chiar de-a dreptul nou, statul ramane ceea ce a fost dintotdeauna, un fascicul de functii si de puteri diferite, chiar daca mijloacele s-au modificat si se modifica neincetat.

Factori de risc de natura politica

            Printre factorii politici care pot influenta marimea riscului de tara se pot include factorii politici interni si factorii politici externi.

a)      Factori politici interni    

            Analiza acestor factori are in vedere mecanismele democratice, regimurile politice sau cele de guvernare.

            Se definesc uzual ca tipuri de guvernare:

·        Democratie alternativa.

            Trasaturile fundamentale ale acestui tip de guvernare sunt:

            -un guvern/executiv sa nu fie in functie mai multe de doua legislaturi succesive;

            -alegeri libere si corecte pentru legislativ si executiv, determinate de constitutie;

            -prezenta activa a mai multor partide politice si o opozitie viabila;

            -dovada verificarilor si a balantei dintre cele trei elemente ale guvernarii: executiv, legislativ si justitie;

            -existenta unei justitii independente;

            -protectia libertatii persoanei prin prevederi constitutionale sau alte garantii legale.

·        Democratie dominanta

Trasaturile fundamentale ale democratiei dominate sunt:

            - un guvern/executiv care sa fie ın serviciu mai mult de doua legislaturi succesive, sau unde sistemul politic/electoral este intentionat sau distorsionat astfel incat sa asigure dominatia unei guvernari particulare;

            - administrarea reglementarii alegerilor ca si determinarea de constitutie sau de lege;

            - dovada restrictiilor asupra partidelor politice care nu se afla la guvernare, stanjenirea liderilor sau sustinatorilor partidelor politice care nu se afla la guvernare, impedimentele     create si obstacolele provocate numai de partidele politice care nu sunt la guvernare, frauda electorala.

·        De facto un partid stat.

Trasaturile esentiale ale unei astfel de guvernari sunt:

            - un guvern/executiv care sa fie ın serviciu mai mult de doua legislaturi succesive;

            - administrarea reglementarii alegerilor ca ¸si determinarea de constitutie sau de lege;

            - dovada restrictiilor asupra partidelor politice care nu se afla la guvernare, stanjenirea liderilor sau sustinatorilor partidelor politice care nu se afla la guvernare, impedimentele create si obstacolele provocate numai de partidele politice care nu sunt la guvernare, frauda electorala.

·        Autarhie

            Trasaturile unei guvernari autarhice sunt:

            -conducerea unui stat de catre o singura persoana nelipsita de existenta catorva     privilegii,putere militara serioasa sau drept mostenit;

            -intr-o autarhie, conducerea puternica face pe plac in cateva procese quasi-democratice.           In cele mai multe forme dezvoltate, acestea permit partide politice competente si alegeri regulate, dreptul electoral, fundamental.

            Factorii politici care au in mod diferit impact asupra investitiilor straine directe si care se au in vedere la analiza riscului politic pot fi grupati astfel:

            1.Structura grupurilor sociale. Rolul grupurilor sociale, proportiile si forta lor politica difera de la tara la tara. Grupurile sociale care se pot regasi in fiecare tara in diferite combinatii sunt:

            -micii proprietari din mediul rural;

            -muncitorii din mediul rural;

            -oamenii de afaceri;

            -clasa mijlocie din mediu urban;

            -clasa muncitoare din mediul urban cu locuri de munca asigurate;

            -muncitorii din mediul urban angajati temporar sai cei care lucreaza intr-o economie subterana;

            -studentii.

            2.Institutiile, care in general sunt;

            -institutiile constitutionale (parlamentul, presedentia);

            -institutiile si serviciile guvernamentale (birocratia);

            -armata;

            -biserica;

            -sindicatele;

            -banca centrala.

            3.Personalitatiile marcante care de cele mai multe ori au capacitatea de a influenta riscul de tara.

            4.Mecanismele de control, cum sunt:

            -sprijinul popular;

            -coruptia;

            -influenta opozitiei;

            -cresterea economic.

            Factorii politici externi 

            In general tarile nu pot ramane izolate de efectele evenimentelor ce se petrec in jurul lor sau ale celor cu arie de raspandire in intreaga lume.

            Factorii  politici care se au in vedere si prezinta importanta pentru aprecierea riscului de tara se grupeaza astfel:

            -Factorii care vizeaza instabilitatea politica in zona. Declansarea unui razboi, modificarea frontierelor, loviturile de stat sustinute din exterior nu afecteaza numai tarile unde acestea au loc, ci efectele acestora se propaga negativ pe o arie mare in zona incluzand si tarile vecine car nu se afla in conflict.

            -Tarile cu importanta strategica. Vizeaza tarile care au o pozitie strategica din punct de vedere militar, resurse minerale de o importanta deosebita. Aceste tari joaca un rol hotarator in zona.

            -Apartenenta la grupari politice. Calitatea de membru al OECD sau al Uniunii Europene permite accesul la resurse financiare si asistenta financiara. In alte conditii nu ar putea beneficia de accesul la aceste resurse.

            -instabilitatea economica din exterior. Multe tari au legaturi economice, comerciale si de cooperare puternice. Daca in cadrul uneia dintre aceste tari au loc perturbari economice serioase, dereglari, crize, cu certitudine efectele acestora se rasfrang si asupra celorlalte tari independente.

împrumutul de stat

Din punct de vedere juridic, împrumutul de stat este definit prin următoarele elemente tehnice:

a) Denumirea împrumutului - este stabilită în funcţie de destinaţia împrumutului (spre exemplu:  împrumutul pentru reconstrucţie, împrumutul pentru înzestrarea armatei etc). Adesea în denumirea împrumutului se specifică: anul lansării, nivelul dobânzii oferite, forma pe care o îmbracă venitul etc.

b) Valoarea nominală este cea înscrisă pe obligaţiunea emisă cu ocazia lansării unui împrumut de stat. Ea exprimă mărimea creanţei pe care deţinătorul acesteia (creditorul) o are de încasat de la stat, respectiv datoria statului faţă de deţinătorul efectului public.

c) Valoarea reală este valoarea la care obligaţiunea este cotată la bursă la un moment dat, putând fi egală, mai mare sau mai mică decât valoarea nominală. Dacă deţinătorul unui efect public doreşte să-şi recupereze banii plasaţi într-o obligaţiune, înainte de scadenţa acesteia, va putea vinde la bursă înscrisul respectiv. Mărimea valorii reale depinde de cursul la care sunt cotate la bursă înscrisurile respective.

d) Cursul reprezintă preţul la care se vând/cumpără 100 unităţi monetare valoare nominală. Cursul poate fi:

-     al pari, când valoarea nominală = valoarea comercială a hârtiei de valoare;

-     sub pari, când valoarea reală < valoarea nominală;

-     supra pari, când valoarea reală > valoarea nominală.

e) Termenul de rambursare arată perioada de timp pentru care a fost contractat împrumutul de stat. Din acest punct de vedere există:

-  împrumuturi de stat pe termen scurt (până la 1 an) sunt lansate pentru acoperirea golurilor temporare de trezorerie.

-  împrumuturile de stat pe termene medii (până la 5 ani) sau lungi (peste 5 ani) sunt contracte pentru acoperirea unor deficite bugetare sau pentru finanţarea unor investiţii de mare valoare şi importanţă.

f) Dobânda  este preţul pe care statul îl plăteşte creditorilor săi pentru folosirea sumei împrumutate. În afara dobânzii, deţinătorii de înscrisuri ale creditelor publice pot beneficia de câştiguri materiale, acceptarea de către stat ca plată pentru impozitele şi taxele datorate bugetului a unor efecte publice etc.

Formele dublei impuneri

-dubla impunere economica- consta in supunerea in cadrul unui stata aceluiasi obiect impozabil la mai multe impozite.Aceasta forma a dublei impuneri poate fin intalnita atat in cazul impozitelor directe cat si in cazul impozitelor indirecte.De exemplu,  in Romania profitul realizat de subiectii economicieste supus imozitului pe profit , iar suma din profitul net care se repartizeaza actionarilor sub forma de dividente se mai impoziteaza si la nivelul actionarului cu cota aferenta impozitului pe dividente.

-dubla impunere juridical  internationala  reprezinta supunerea la impozit a aceleiasi materii impozabile , apartinand aceluiasi contribuabil , pentru aceiasi perioada de timp, de catre doua autoritati fiscale diferite.Dubla impunere juridical internationala poate aparea numai in cazul impozitelor directe, respective a impozitelor pe venit si a celor pe avere.

Metode  de evitare a dublei impuneri juridice internationale 

Pentru evitarea propriu-zisa a dublei impuneri, in practica fiscalainternationala se aplica mai multe metode ssau procedee tehnice cum sunt :

 -Procedeul scutirii(exonerarii) totale, venitul realizat de rezidentul unei tari in  cealalta tara contractanta, in care acesta a fost impus se deduce in intregime din venitul total impozabil al acestuiain statul de rezidenta.   /

- Procedeul scutirii (exonerarii) progressive, venitul obtinut de rzidentul uni stat in strainatate se adauga la veniturile realizate de acesta in statul de rezidenta , cu scopul de a determina cota procentuala progresiva aferenta venitului total.   /

 -Procedeul “ creditarii” ordinare, impozitul platit, de catre rezidentul altui stat , in tara de origeine a ventului pentru venitul realizat pe teritoriul acesteia, se deduce din impozitul datorat de contribuabil in statul de rezidenta.  /

-Procedeul “creditarii” totale , impozitul platit de catre rezidentul altui stat in tara de origine a ventuilui pentru venitul realizat pe teritoriul acesteia se deduce integral din impozitul datorat de contibuabil in statul de rezidenta.

Criterii care stau la baza impunerii veniturilor sau a averii

In practica fiscala internationala, impozitele pe avere se prezinta sub urmatoarele forme:

·        impozite asupra averii propriu-zise;

·        impozite pe circulatia averii;

·        impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intâlnite atât ca impozite stabilite asupra averii, dar platile din veniturile obtinute de pe urma averii respective, cât si ca impozite instituite pe substanta averii.
Cele mai frecvent utilizate impozite asupra averii propriu-zise sunt:

a) impozitele pe proprietati imobiliare: se intâlnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor;.

b) impozitul asupra activului net: are ca obiect intreaga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil;

Impozitele pe circulatia averii

Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta.

In aceasta categorie se includ:

·        impozitul pe succesiuni;

·        impozitul pe donatii;

·        impozitul pe actele de vânzare-cumparare a unor bunuri imobile;

·        impozitul pe hârtiile de valoare (actiuni, obligatiuni etc.);

·        impozitul pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale s.a.

Dintre impozitele pe circulatia averii, cel mai des intâlnite sunt:

a) impozitul pe succesiuni: obiectul impunerii il constituie averea primita drept mostenire de o persoana fizica; vizeaza numai circulatia bunurilor intre persoanele fizice.

b) impozitul pe donatii: a fost introdus pentru a preveni ocolirea platii impozitului pe succesiuni, când are loc efectuarea de donatii de avere in timpul vietii; obiectul impozitului il constituie averea primita drept donatie de catre o persoana;

c) impozitul pe actele de vânzare-cumparare a unor bunuri mobile si imobile:

se utilizeaza frecvent; cade in sarcina cumparatorilor;

Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii

Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au inregistrat unele bunuri in cursul unei perioade de timp;

In aceasta categorie se includ:

·        impozitul pe plusul de valoare imobiliara;

·        impozitul pe sporul de avere dobândit in timp de razboi

.

In ceea ce priveste impozitele pe avere in România, ele se intâlnesc atât sub forma unor impozite pe averea propriu-zisa, cât si a impozitelor pe circulatia averii.

33.Evaziunea fiscala- notiuni, forme de manifestare

Evaziunea fiscala  reprezinta sustragerea prin orice mijloace in intregime sau in parte, de la plata impozitelor taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor extrabugetare de catre persoane fizice sipersoane juridice romane sau straine denumite contribuabili.

 Se manifesta atat pe plan national cat sip e plan international  si acest fenomen cunoaste doua forme de manifestare:

a) evaziune fiscala legala (care se realizeaza la adapostul legi ):

- permite sustragerea unei parti din materia impozabila fara ca acest lucru sa fie considerat  contraventie sau infractiune.  /

-poate fi redusa si eliminate prin perfectionarea reglementaarilor legale .

  b) evaziunea fiscala frauduroasa care se realizeaza prin incalcarea legi.Se intalneste pe o scara mult mai larga decat evaziunea fiscala leagala si consta in ascunderea cu buna stiinta a obiectului  impozabil , subevaluara cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului datorat.

Impozitele indirecte- caracteristicei

Impozitele indirecte se percep la vanzarea unor bunuri materiale , la prestarea unor servicii, cu ocazia importatorului sau a exportatorului.

Caracteristici :

-necesita cheltuieli reduse de asezare, percepere si urmarire motiv pentru care sunt preferate de autoritatile fiscale;  

- se stabilesc in cote procenuale proportionale asupra pretului marfurilor supuse vanzarii sau tarifelor serviciilor . 

-cotele de impozitare nu sunt diferentiate in functie de venitul , averea sau situatia personala a ceror care cumpara amrfuri sau apeleaza la servicii.  

- au character regresiv, deoarece ponderea impozitelor indirecte in total venit este mai mare in cazul contribuabililor cu venituri mici decat in cazul celor cu venituri mari  

 - sunt virate la bugetul de stat de catrea agentii economici care realizeaza acte de comert , insa sunt suportate de catre consumatori deoarece se include in preturi sau tarife  

- afecteaza veniturile reale( puterea de cumparare).

Impozitele indirecte se clasifica in:

-taxe de consumatie - sunt impozite indirecte incluse în preţul de vânzare al mărfurilor fabricate în interiorul ţării care percepe impozitul. Ele se întâlnesc sub forma:

- taxelor de consumaţie pe produs (accize);

- taxelor de consumaţie pe vânzări, fiind percepute la vânzarea tuturor mărfurilor (bunuri de consum sau mijloace de producţie).

 -monopolurile fiscale-  sunt  impozite indirecte stabilite asupra producţiei şi/sau vânzării unor mărfuri realizate în regim de exclusivitate, ca de exemplu: sarea, alcoolul, tutunul, chibriturile etc.

 -taxe vamale - sunt impozite indirecte percepute asupra importurilor, exporturilor şi tranzitului de mărfuri. În condiţiile deschiderii economiilor, prin liberalizarea schimburilor internaţionale de materii prime, produse, servicii şi ale necesităţii racordării economiei naţionale la fluxurile economiei mondiale, taxele vamale şi-au pierdut în prezent poziţia importantă pe care o ocupau în cadrul sistemului resurselor financiare publice în secolul trecut.

 -alte taxe.

Impozite directe- caracteristici

Impozitele directe se datoreaza pentru venitul obtinut sau pentru averea detinuta , reglementate in functie de marimea venitului sau averii, au termene de plata stabilite si cunoascute in prealabil.

 Prezinta urmatoarele avantaje

- constituie un venit sigur pentru stat. 

 -indeplinesc cerintele de echitate fiscala  

-sunt simplu de calculate si perceput.

Dezavantaje:

-nu sunt agregate de platitori 

-se considera a nu fi productive 

-pot conduce la abuzuri in ce priveste asezarea si incasarea impozitelor.

In functie de criteriile ce stau la baza asezari directe acestea se pot grupa in:

 1) Impozite reale:- au cunoscut o larga raspandire in perioada capitalismului ascendant. / -se stabilesc in legatura cu anumite obiective materiale.

 2)Impozitele personale .Trecerea de la impozitul de tip real la cel de tip personal s-a realizat treptat.impozitele personale se diferentiaza in functie de marimea veniturilor, a averii si de situatia personala a fiecarui platitor.In cadrul impozitelor personale putem distinge impozitul pe venit si impozitul pe avere.

Impozitul pe venit se aplica asupra venitului realizat de persoane fizice si juridice.

In practica fiscala se intalnesc urmatoarele sisteme de de asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice :

- Sistemul impunerii separate  

-Sistemul impunerii globale  

Un sistem combinat(impozitari separate si impozitari globale )

 Impozitele pe avere au ca  obiectiv impozabil averea detinuta de contribuabili. Impozitul pe avere se clasifica astfel:

 a) impozit asupra averii propriu-zise(terenuri cladiri)  

b)impozit pe circulatia averii(donatii succesiuni) 

c)impozit pe sporul de avere.

Clasificarea Impozitelor

In practica fiscala internationala intâlnim o diversitate de impozite, care se deosebesc ca forma si continut. De aceea, pentru a identifica usor efectele diferitelor categorii de impozite in plan economic, financiar, social si politic este necesara gruparea acestora pe baza urmatoarelor criterii:

·        trasaturile de fond si de forma ale impozitelor;

·        obiectul asupra carora se aseaza;

·        scopul urmarit de stat prin instituirea lor;

·        frecventa perceperii lor;

·        institutia care le administreaza.

A. In functie de trasaturile de fond si de forma, impozitele se grupeaza in:

·        impozite directe;

·        impozite indirecte

1. Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau/si juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere si se percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regula, in cazul acestor impozite, subiectul si suportatorul impozitului sunt una si aceeasi persoana.
Pe baza criteriilor care stau la baza asezarii impozitelor directe, acestea se grupeaza in:
a) impozite reale (obiective, pe produs), care:

·        se stabilesc in legatura cu detinerea unor obiecte materiale (cum sunt pamântul, cladirile, magazinele etc.), facându-se abstractie de situatia personala a subiectului impozitului;

·        au cunoscut o larga aplicabilitate in perioada capitalismului premonopolist, dar ele se practica si in prezent in cazul cladirilor, terenurilor ocupate de cladiri, exploatarilor agricole;

·        in aceasta categorie se includ:

·        impozitul funciar;

·        impozitul pe cladiri;

·        impozitul pe activitati industriale, comerciale si profesii libere;

·        impozitul pe capitalul mobiliar sau banesc.

b) impozite personale (subiective), care:

·        se aseaza asupra veniturilor sau averii avându-se in vedere si situatia personala a subiectului impozitului;

·        in aceasta categorie se includ:

·        impozitele pe veniturile persoanelor fizice;

·        impozitele pe veniturile societatilor de capital;

·        impozitele pe averea propriu-zisa;

·        impozitele pe circulatia averii;

·        impozitele pe sporul de avere.

2. Impozitele indirecte se percep cu ocazia vânzarii unor bunuri si al prestarii unor servicii, fiind varsate la bugetul public de catre producatori, comercianti sau prestatori de servicii si suportate de catre consumatorii bunurilor si serviciilor impozabile.
In cazul acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora.
In functie de forma lor de manifestare, impozitele indirecte se grupeaza in:

·        taxe de consumatie;

·        venituri care provin de la monopolurile fiscale;

·        taxe vamale;

·        taxe de timbru si de inregistrare.

B. Avându-se in vedere obiectul asupra carora se aseaza, impozitele se clasifica in:

·        impozite pe venit;

·        impozite pe avere;

·        impozite pe consum (sau pe cheltuieli).

C. In functie de scopul urmarit de stat prin introducerea lor, impozitele se grupeaza in:

1. Impozite financiare, instituite de stat in scopul realizarii de venituri necesare acoperirii cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de consumatie etc.).
2. Impozite de ordine, introduse de stat in scopul limitarii unei activitati anume sau in vederea realizarii unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor accize ridicate asupra consumului de alcool si tutun sau utilizarea unor taxe vamale antidumping in scopul limitarii importului anumitor marfuri ce au pret de dumping.

D. Dupa frecventa cu care se realizeaza (respectiv, se percep la buget), distingem:
1. Impozite permanente (ordinare), care se percep cu regularitate (de regula, anual), fiind inscrise in cadrul fiecarui buget public.
2. Impozite incidentale (extraordinare), care se instituie in situatii exceptionale (cum ar fi, de pilda, in situatii de criza si razboi) si se percep o singura data, motiv pentru care ele nu sunt inscrise in bugetul public.

E. Dupa institutia care le administreaza, impozitele se grupeaza in functie de tipul statelor in care se instituie si percep, astfel:
– in statele de tip federal distingem:

1.      impozite federale;

2.      impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federatiilor;

3.      impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judetelor, ale municipiilor, oraselor si comunelor.

– in statele de tip unitar distingem:

1.      impozite ale administratiei centrale de stat;

2.      impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.

. Principiile impunerii

1. Principiul echitatii fisale. Ca  notiune echitatea fiscala inseamna dreptate sociala in materie de impozite.Respectarea echitatii fiscale presupune indeplinirea mai multor conditii, si anume :

- asigurarea venitului minim neinpozabil . adica scutirea de la impozit a unui venit minimcare sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict necesare.  

  - sarcina fiscala sa fie stabilita in functie de puterea contributive a fiecarui platitor, adica avandu-se in vedere marimea venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum si a situatiei personale a acestuia. 

 - impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale, respective toate persoanele care realizeaza veniturisau poseda un anuit gen de avere , cu exeptia persoanelor al caror venit se situeaza sub un anumit nivel (minim neimpozitabil)

2. Principiul de politica financiara. La introducerea unui nou impozit se cere ca acesta sa indeplineasca si unele cerinte de ordin financiar:

 - randamentul fiscal ridicat (Conditii:

a) impozitul sa aiba un caracter universal,

 b) sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere,

c) volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile , calcularea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redus posibil)   

 -sa fie stabil ( un impozit este considerat stabil atunci cand randamentul sau ramane constant de-a lungul intregului ciclu economic) 

-sa fie elastic (Elasticitatea impozitului presupune ca acesta sa poata fi adaptat in permanenta necesitatilor conjuncturale de venituri ale statului .

3. Principii de politica economica si sociala . In unele state prin impozitele practicate se urmareste si realizarea unor obiective sociale, cum ar fi: incurajarea sau reducerea natalitatii, limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii , stimularea contribuabililor la actiuni caritare. IN Romania impozitele si taxele reglementate de codul fiscal  se bazeaza pe urmatoarele principii :

a ) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri , cu forma de proprietate asigurand conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain. 

b) certitudinea impunerii  prin elaborarea unor norme juridice clare  pentru fiecare platitor .  

c) echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a veniturilor , in functie de marimea acestora.  

d)eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung  a prevederilor Codului Fiscal  astfel incat aceste prevederi san u conduca la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice si juridice.

Metode de evaluare a materiei impozabile

Experienta financiara a mai multor tari confirma ca  material impozabila se paote se poate evalua prin trei metode, si anume:-  metoda evaluari indirecte care se bazeaza pe prezumtie. (Cai de realizare:

a) evaluarea pe baza indiciilor exterioare ale materiei impozabile. 

 b) evaluarea forfetara. 

 c) evaluarea administrativa ). 

  -metoda evaluari directe cand se folosesc diferite probe ( Cai de determinare :

 a)evaluare pe baza declaratiei contribuabilului .

b) evaluare pe baza declaratiei unei terte persoane) 

 - metoda normative cand materia impozabila este evaluata de insasi legea impozitului respectiv