Măsuri pasive ale politicii pieţei forţei de muncă

Măsurile pasive ale politicii forţei de muncă urmăresc să compenseze, într-o anumită măsură, veniturile deficitare cauzate de şomaj, pentru a uşura consecinţele personale şi sociale ale acestuia. Cele mai importante măsuri pasive

ale politicii ocupării sunt:

• ajutorul de şomaj;

• ajutor de integrare profesională;

• alocaţia de sprijin.

Ajutorul de şomaj

În România, Legea nr.1/1991 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă a fost modificată cu Legea nr. 76/2002, care a intrat în vigoare la 1 martie 2002, iar prin HG nr. 174/2002 au fost aprobate

Normele metodologice de aplicare ale acestei legi.

Conform Legii nr.76/2002, pot beneficia de ajutor de şomaj persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut pentru motive neimputabile lor şi care au contribuit la fondul de şomaj cel puţin 6 luni din ultimele 12 luni; absolvenţilor de învăţământ care, în termen de un an de la absolvire s-au angajat şi nu au beneficiat integral de ajutor de încadrare profesională, indiferent de vechimea în muncă; persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală şi membrii asociaţiilor familiale dacă au contribuit la constituirea fondului de şomaj pe o perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori înregistrării la oficiile de muncă. Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, reprezentând 75% din salariu de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acestuia. Se acordă pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:

- 6 luni, pentru persoanele cu stagiu de cotizare de până la 5 ani, dar nu mai puţin de 1 an:

- 9 luni, pentru persoanele cu stagiu de cotizare cuprins între 5-10 ani:

- 12 luni, pentru persoanele cu stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Pentru şomerii absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ (în vârstă de minim 18 ani), absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap, persoanelor care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost încadrate în muncă, şi care într-o perioadă de 30 de zile de la data lansării la vatră nu s-au putut încadra în muncă, indemnizaţia de şomaj se acordă pe o perioadă de 6 luni şi este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.

Nu pot beneficia de ajutor de şomaj persoanele care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie pentru muncă depusă şi limita de vârstă. De asemenea, nu pot beneficia de indemnizaţii de şomaj persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor, situat la distanţa de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu, sau refuză participarea la servicii pentru stimulare ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.

Ajutorul de integrare profesională

Pot beneficia de ajutorul de integrare profesională absolvenţii unei forme de învăţământ, în vârstă de minim 18 ani, care nu au surse de venit proprii la nivelul a cel puţin jumătate din salariul minim pe ţară şi care nu au reuşit să se încadreze în muncă în termen de 60 de zile de la absolvire; absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de cel puţin 16 ani, dacă nu au susţinători legali; tinerii care înainte de efectuarea stagiului militar nu au fost încadraţi cu contract de muncă, şi care într-o perioadă de 30 de zile de la terminarea stagiului militar nu au putut să se

angajeze; absolvenţii şcolilor speciale pentru handicapaţi, care nu au loc de muncă şi care sunt luaţi în evidenţa oficiilor de muncă, imediat după absolvire. Cuantumul ajutorului de integrarea profesională se calculează în următoarele cote procentuale: 60% din salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor care provin din rândul absolvenţilor de învăţământ preuniversitar, profesional sau de ucenicie; 70% pentru absolvenţii unei instituţii de învăţământ superior.

Pentru a primi ajutorul de integrare, absolvenţii trebuie să facă dovada preocupărilor lor pentru încadrarea în muncă, respectiv să se înscrie la oficiile de muncă. Ei au obligaţia să urmeze cursurile de calificare, recalificare organizate de

direcţiile de muncă şi protecţie socială, iar la absolvire să se încadreze în unităţile la care sunt repartizaţi. În caz contrar, ei sunt obligaţi să plătească cheltuielile de şcolarizare.

Alocaţia de sprijin

Pot beneficia de alocaţie de sprijin persoanele care au beneficiat de ajutor sau de integrare profesională şi sunt lipsite de mijloace de întreţinere, pe o perioadă de maximum 18 luni.

Cuantumul său este diminuat şi are ca scop asigurarea unui venit minim de trai, se acordă în sumă fixă, egală cu 60% din salariul de bază minim brut pe economie pentru toţi îndreptăţiţi.

Pentru a primi alocaţia de sprijin trebuie îndeplinite simultan următoarele două condiţii:

- persoanele respective, împreună cu membrii familiei, să nu deţină terenuri agricole;

- să nu realizeze, împreună cu membrii familiei, un venit mediu lunar, pe membru de familie, de cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe economie.

Cei care beneficiază de ajutor de şomaj, ajutor de integrare profesională sau alocaţie de sprijin, vor beneficia şi de alocaţia pentru copii, de asistenţă medicală gratuită, de compensarea unei părţi din preţul medicamentelor şi de alte

drepturi de asigurări sociale prevăzute de lege pentru persoanele încadrate în muncă, inclusiv de pensia de invaliditate. Toate aceste drepturi băneşti de care beneficiază şomerii nu sunt impozabile şi nu pot face obiectul executării silite

pentru alte debite decât cele provenite din acordarea necuvenită a ajutorul de şomaj, ajutorul de integrare profesională sau alocaţia de sprijin..

Aplicarea măsurilor pasive ale politicii de ocupare a forţei de muncă, mai ales în regiunile cu o rată înaltă a şomajului, este o condiţie esenţială de menţinere a liniştii sociale şi de evitare a conflictelor şi proceselor sociale care nu fac decât să distrugă potenţialul economic al regiunii. Evident că, aceste măsuri nu pot compensa funcţiile muncii dincolo de cea a asigurării unui venit pentru individ, dar contribuie la menţinerea capacităţii de muncă a oamenilor, din momentul în care aceştia îşi pierd locul de muncă şi până îşi găsesc altul nou. Cuantumul acestor ajutoare precum şi perioada de acordare trebuie stabilite, astfel încât, şomerul sau persoana în cauză să fie stimulat să îşi găsească un loc de muncă imediat, pentru că, amânarea găsirii unui loc de muncă va duce, în timp, la scăderea capacităţii  de muncă, la pierderea deprinderile şi a cunoştinţelor acumulate şi mai grav la instalarea unor stări de depresii care îl vor descuraja în găsirea unui loc de muncă.

În ţările membre ale Uniunii Europene măsurile pasive ale politicii pieţei forţei de muncă sunt aplicate în mod diferit de la o ţară la alta.

Ajutorul de şomaj din ţările membre ale UE se deosebeşte de alocaţia de şomaj din România prin: perioada de acordare este mai mare şi depinde de vârsta şi vechimea în muncă a asiguratului (Danemarca, Finlanda, Olanda, Suedia, Luxemburg, etc.); valoarea contribuţiei variază în funcţie de salariul de referinţă; perioada de contribuţie la fondul pentru asigurări de şomaj este mai mare; se acordă alocaţii de şomaj special pentru tineri şi pentru cei care depăşesc vârsta de 50-55 de ani; unele ţări acordă şi alocaţii de asistenţă pe o perioadă nelimitată în funcţie de situaţia

familială (familiile cu copii sau adulţi în întreţinere) şi venit, etc. Unele state din Uniunea Europeană încearcă să eficientizeze activitatea serviciilor lor publice de ocupare păstrând, în acelaşi timp, un monopol în acest domeniu. Multe alte state membre caută să obţină acelaşi lucru printr-o privatizare parţială a acestei game de servicii. Descentralizarea serviciilor publice de ocupare şi /sau deschiderea pieţei către firmele private reprezintă principalele caracteristici ale recentelor reforme.